Academician

Esti inteligent daca nu crezi decat jumatate din ceea ce auzi; esti intelept daca stii care jumatate!
Articole
Legea privind organizarea si f...
din 27 decembrie 2001   Publicată în Monitorul Oficial nr. 843 din...

Academia Romana
  Academia Română este cel mai înalt for de ştiinţă şi de...

Regulament pentru primirile de...
1.Alegerea de noi membri ai Academiei Române se va face în condiţii...

Lucian Blaga
    Lucian Blaga (n. 9 mai 1895 la Lancrăm, lângă Sebeş, ju...

Ion Bianu
    Ioan C. Bianu (n. 8 septembrie 1856, Făget, judeţul Alba - d. ...

Ion Agarbiceanu
      (n. 12 septembrie 1882, Cenade, Comitatul Alba de Jos &m...

Constantin Anastasatu
(n. 2 septembrie 1917, Corabia — d. 26 iulie 1995) a fost un medic ftiziol...

Marius Andruh
(n. 1954) este un chimist român, membru corespondent al Academiei Rom&acir...

Eugen I. Angelescu
(n. 4 ianuarie 1896, Râmnicu Vâlcea - d. 19 februarie 1968, Bucureş...

Grigore Antipa
  Grigore Antipa (n. 27 noiembrie 1867, Botoşani, d. 9 martie 1944, Bucur...

Ioan Bogdan

Ioan Bogdan (* 25 iulie 1864, Şcheii Braşovului - † 1 iunie 1919, Bucureşti) a fost un lingvist şi filolog român, autorul unor studii referitoare la limba documentelor slavo-române şi creator al filologiei slavo-române.

 

 

 

Biografie

 

A absolvit liceul în Braşov şi studiile universitare la Şcoala Superioară din Iaşi. Licenţiat în litere, a studiat limbile slave la Viena, Petersburg şi Cracovia. La 20 iunie 1892 a fost numit profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, unde a fost decan în: 1898, 1900, 1902, 1904, 1906, 1909, 1910 şi 1912. A fost membru al Societăţii de Istorie şi Antichităţi din Moscova.

 

La 31 martie 1892 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar la 29 martie 1903 a fost numit membru titular. Ioan Bogdan a fost vicepreşedinte al Academiei Române de două ori (prima dată între 25 mai 1910 - 25 mai 1913 şi a doua oară între 28 mai 1916 - 1 iunie 1919).

 

 

 

Opera ştiinţifică

 

Desfăşoară o fecundă şi asiduă activitate de cercetare, descoperind numeroase manuscrise slavo-române: Analele de la Putna, Cronicile lui Macarie, Eftimie şi Azarie, Codicele de la Tulcea. Opera sa, axată în principal pe studierea istoriei poporului român şi a culturii sale în Evul Mediu, se adresează în aceeaşi măsură istoricului, filologului şi lingvistului. Studiile sale, ample comentarii privind probleme şi fapte de limbă, se opresc în special asupra lexicului documentelor slavo-române. (Glose române într-un manuscript slavon din secolul al XVII-lea: Un lexicon slavo-român din secolul al XVII-lea). Contribuie la elaborarea primului regulament unic al facultăţilor de litere şi filosofie din ţară (1897).

 

 

 

Glosele Bogdan

 

Ioan Bogdan a găsit aceste glose, în anul 1890, într-un Manuscris prezentat cu ocazia unei expoziţii de la Moscova. Manuscrisul reproduce o versiune slavonă a Sintagmei lui Matei Vlastaris. Ca marginalii, pe paginile manuscrisului, sunt scrise 662 de glose în limba română şi vreo 70 în limba slavonă. Ele au primit denumirea de „glosele Bogdan”. Cel mai frecvent, glosele cuprind unul sau două cuvinte, rar o propoziţie sau o frază, prin care se glosează (traduc sau explică) cuvinte din textul Sintagmei.

Textul slavon a fost datat, de Magdalena Georgescu, (care l-a editat în 1982) pe baza filigranelor hârtiei, între 1516 şi 1536, iar de R. Constantinescu, la cca 1520.

 

Nu există în Manuscris nici o datare a momentului scrierii gloselor. Există indicii că glosele au fost scrise după scrierea textului slavon, şi nu concomitent cu acesta, cum considera R. Constantinescu. Ca urmare s-a considerat că ele au putut fi scrise, cu aproximaţie, după 1516/1531 şi înainte de 1616/1631, deoarece prezintă fenomenul de rotacism, cu ultima atestare în această vreme. Ioan Bogdan a apreciat – pe baza caligrafiei şi a particularităţilor lingvistice – că glosele au fost scrise la Mănăstirea Neamţ, sau la altă Mănăstire din nordul Moldovei. La această opinie s-a raliat şi Magdalena Georgescu. Alexandru Rosetti sugerase ideea unei localizări în nordul Transilvaniei sau în Maramureş. Se presupune că glosele au fost scrise de un călugăr sau cleric ortodox, cu scopul de a uşura înţelegerea textului slavon. Ele au interesat, deoarece un Manuscris slavon, copiat probabil în sec. al XVII-lea, găsit de R. Constantinescu tot la Moscova, le reproduce direct. Ion Gheţie şi Alexandru Mareş plasează „glosele Bogdan” între scrierile de drept ecleziastic, şi anume ca texte literare originale.

 

 

 

Lucrări publicate

 

 

  • Vechile cronici moldoveneşti până la Ureche (1891)

 

 

  • Cronici inedite atingătoare de istoria românilor

 

 

 

 

  • Însemnătatea studiilor slave pentru români

 

 

  • Românii şi bulgarii. Raporturile culturale şi politice între aceste două popoare

 

 

  • Vlad Ţepeş şi narările germane şi ruseşti asupra lui (1896)

 

 

  • Luptele românilor cu turcii. Cultura veche română (1898)

 

 

  • Originea voievodatului la români (1902)

 

 

 

 

  • Despre cnejii români (1903)

 

 

 

 

  • Documentele lui Ştefan cel Mare (2 volume - 1913)

 

 

  • Album paleografic moldovenesc. Documente din secolele al XIV-lea, al XV-lea şi al XVI-lea