Academician

Esti inteligent daca nu crezi decat jumatate din ceea ce auzi; esti intelept daca stii care jumatate!
Articole
Legea privind organizarea si f...
din 27 decembrie 2001   Publicată în Monitorul Oficial nr. 843 din...

Academia Romana
  Academia Română este cel mai înalt for de ştiinţă şi de...

Regulament pentru primirile de...
1.Alegerea de noi membri ai Academiei Române se va face în condiţii...

Lucian Blaga
    Lucian Blaga (n. 9 mai 1895 la Lancrăm, lângă Sebeş, ju...

Ion Bianu
    Ioan C. Bianu (n. 8 septembrie 1856, Făget, judeţul Alba - d. ...

Ion Agarbiceanu
      (n. 12 septembrie 1882, Cenade, Comitatul Alba de Jos &m...

Constantin Anastasatu
(n. 2 septembrie 1917, Corabia — d. 26 iulie 1995) a fost un medic ftiziol...

Marius Andruh
(n. 1954) este un chimist român, membru corespondent al Academiei Rom&acir...

Eugen I. Angelescu
(n. 4 ianuarie 1896, Râmnicu Vâlcea - d. 19 februarie 1968, Bucureş...

Grigore Antipa
  Grigore Antipa (n. 27 noiembrie 1867, Botoşani, d. 9 martie 1944, Bucur...

Emilian Bratu

 

 

 

Emilian Bratu (n. 8 august 1904, Bucureşti - d. 30 martie 1991, Bucureşti) a fost un inginer chimist român, care a fost ales ca membru titular al Academiei Române (1974).

 

 

 

Biografie

 

Emilian Bratu s-a născut la 8 august 1904 în Bucureşti, unde părinţii săi, intelectuali transilvăneni, s-au stabilit înainte de 1900.

 

 

 

Educaţia

 

Primele 4 clase de liceu le-a urmat la Sf. Sava, apoi, din cauză că liceul nu avea clase de real, s-a mutat la Gh. Lazăr pentru următorii 3 ani şi apoi la Matei Basarab unde va continua clasa a VIII-a şi va susţine bacalaureatul.

 

Între anii 1922 – 1923 a satisfăcut ca voluntar T. T. R. serviciul militar la Şcoala militară de geniu din Bucureşti.

 

Îşi continuă studiile la Şcoala Politehnică din Bucureşti (1922 - 1927), secţia industrială, pe care a absolvit-o în toamna anului 1927 cu menţiunea “foarte bine”. Figura reprezentativă a învăţământului tehnologic chimic în Şcoala Politehnică din acea perioadă era Profesorul Dr. Ing. Paul Staehelin, de origine elveţiană care, aşa cum avea să-şi amintească peste ani fostul său discipol Emilian Bratu, avea o excepţională pregătire teoretică şi tehnico-inginerească în industria chimică, inclusiv privind fazele grele ale unei creaţii industriale (proiectarea şi punerea în funcţiune), dovedită prin finalizarea unor proiecte importante şi din industria românească a timpului.

 

La recomandarea profesorului Staehelin urmează o specializare în chimie fizică şi electrochimie la Şcoala Politehnică din Viena (1928).

 

În vara anului 1928 revine la Şcoala Politehnică din Bucureşti ca asistent la disciplina Tehnologie Chimică şi Electrochimie, condusă de Profesorul Staehelin, post pe care îl ocupă până în anul 1941, realizând lucrări de laborator şi de cercetare, în special în domeniul condiţionării apelor potabile şi industriale şi al depoluării apelor reziduale.

Continuă specializarea în domeniul pirolizei metanului la Şcoala Politehnică din Karlsruhe (1929), în laboratorul lui Carl Engler. În 1930 lucrează în atelierul lui Andreas Hofer din Mülheim asimilând tehnica presiunilor înalte. În acelaşi an lucrează şi în laboratorul de Electrochimie condus de profesorul K. Arndt la Şcoala Politehnică din Berlin – Charlotenburg.

În vara anului 1931 începe, sub îndrumarea profesorului Emil Abel şi a Docentului Otto Redlich de la Insitutul de Chimie fizică al Şcolii Politehnice din Viena, o lucrare experimentală de măsurare cu mare precizie a forţelor electromotoare pentru lanţuri electrochimice interesante din punct de vedere termodinamic.

 

Între anii 1932 şi 1935, în timpul vacantelor şi al concediilor de studii, tot la Viena şi cu aceeaşi îndrumare, pregăteşte teza de doctorat cu titlul “Űber die elktrolytische dissoziation des schweren wassers” (“Prepararea izotopului greu al hidrogenului şi determinarea constantei de disociere a apei grele”). Examenul («rigurosum») de doctor îl promovează la 28 octombrie 1935, iar în martie 1936 obţine diploma de Doctor în Ştiinţe Tehnice. Lucrarea are în străinătate un deosebit răsunet fiind menţionată în cunoscuta Enciclopedie Landolt-Börnstein.

 

 

 

continuarea in pagina urmatoare ...