Nicolae Ionescu (n. Bradu, judeţul Neamţ 1820 - d. 24 ianuarie 1905, Bradu) a fost un publicist şi om politic român, membru fondator al Societăţii Academice Române (Academia Română) şi vicepreşedinte al Academiei Române (1889-1892). A desfăşurat o activitate didactică intensă, a participat la Revoluţia din 1848, a fost senator, deputat şi ministru de externe. S-a remarcat ca un orator deosebit.

Nicolae Ionescu a studiat la Academia Mihăileană din Iaşi, după care a urmat Facultatea de Drept la Paris. Aici, el s-a alăturat Societăţii Studenţilor Români din capitala Franţei şi a luat parte la diferite acţiuni de susţinere a culturii române, printre altele fiind redactor la revista „Étoille du Danube”, care apărea la Bruxelles. În februarie 1848, a luat parte la Revoluţie, la Paris.

După ce s-a întors în ţară, a început o intensă activitate didactică şi publicistică. Timp de 7 ani (1860 - 1867) a fost redactor la revista „Tribuna României”.

S-a implicat în politică, participând la Marea Adunare Naţională de la Blaj din 1848. A participat la activitatea Comitetului revoluţionar de la Cernăuţi.