Sabba Ştefănescu (n. 12 ianuarie 1857, Craiova – d. 16 august 1931, Sinaia) a fost un geolog şi paleontolog român, profesor de paleontologie la Universitatea din Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române.

Biografie

A absolvit liceul din Craiova (1875) şi a studiat la Paris, unde a obţinut licenţa în ştiinţe naturale (1879). Din 1881 a fost profesor de ştiinţe naturale la Şcoala Comercială şi la liceul Sf. Sava din Bucureşti, al cărui director a devenit în 1893. În acelaşi timp a lucrat la prima hartă geologică a României, întocmită în acea perioadă de Biroul Geologic condus de Grigoriu Ştefănescu. În 1897 a obţinut doctoratul în geologie şi paleontologie la Universitatea din Paris. A devenit membru corespondent al Academiei Române în 1893.

În 1905 este numit titular al unei noi catedre de paleontologie a Universităţii din Bucureşti – apărută în urma diviziunii treptate a catedrei iniţiale (1864) de geologie, mineralogie şi paleontologie, deţinută de Grigoriu Ştefănescu, în cele trei ramuri componente. În această calitate, păstrată până în 1929, una din preocupările lui Sabba Ştefănescu a fost dezvoltarea unui laborator de paleontologie pe lângă catedră, pe care l-a înzestrat cu colecţia sa proprie şi din alte donaţii. În 1917 pleacă împreună cu familia de la Iaşi, unde locuise în timpul ocupaţiei germane a Bucureştiului, într-o misiune diplomatică la Paris, trecând prin Rusia şi ajungând în Scoţia după o traversare primejdioasă a Oceanului Îngheţat de Nord. Se reîntoarce în ţară în 1921.

Primele sale cercetări (1882-1886) sunt de geologie, studii preparatoare pentru harta României. A studiat cu deosebită atenţie terenurile terţiare româneşti, ceea ce a făcut obiectul mai multor comunicări către Societatea Geologică a Franţei; dintre acestea, studiul stratigrafic al terenurilor – o noutate pentru geologia română de atunci – a constituit subiectul tezei sale de doctorat. După numirea ca profesor, centrul atenţiei sale a fost evoluţia mastodonţilor şi elefanţilor, aşa cum rezultă din resturile fosile din pliocen şi pleistocen pe care le-a cercetat în ţară şi în timpul şederii la Paris.

Era o persoană cu o aură de severitate, întreţinută atât de seriozitatea lui naturală, cât şi de statura lui înaltă şi impozantă. Ca director de şcoală, era numit Balaurul – totuşi, zicea despre el: „că sunt serios, conced, dar aspru, nu accept”. A participat la viaţa politică, aparţinând conducerii partidului conservator.