Academician

Esti inteligent daca nu crezi decat jumatate din ceea ce auzi; esti intelept daca stii care jumatate!
Articole
Legea privind organizarea si f...
din 27 decembrie 2001   Publicată în Monitorul Oficial nr. 843 din...

Academia Romana
  Academia Română este cel mai înalt for de ştiinţă şi de...

Regulament pentru primirile de...
1.Alegerea de noi membri ai Academiei Române se va face în condiţii...

Lucian Blaga
    Lucian Blaga (n. 9 mai 1895 la Lancrăm, lângă Sebeş, ju...

Ion Bianu
    Ioan C. Bianu (n. 8 septembrie 1856, Făget, judeţul Alba - d. ...

Ion Agarbiceanu
      (n. 12 septembrie 1882, Cenade, Comitatul Alba de Jos &m...

Constantin Anastasatu
(n. 2 septembrie 1917, Corabia — d. 26 iulie 1995) a fost un medic ftiziol...

Marius Andruh
(n. 1954) este un chimist român, membru corespondent al Academiei Rom&acir...

Eugen I. Angelescu
(n. 4 ianuarie 1896, Râmnicu Vâlcea - d. 19 februarie 1968, Bucureş...

Grigore Antipa
  Grigore Antipa (n. 27 noiembrie 1867, Botoşani, d. 9 martie 1944, Bucur...

Academia Romana

 

Academia Română este cel mai înalt for de ştiinţă şi de cultură din România. A fost fondată la 1 aprilie 1866, sub denumirea de Societatea Literară Română, devenită în 1867 Societatea Academică Română, iar în 1879 Academia Română. Conform statutului, rolul principal al Academiei constă în cultivarea limbii şi literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naţionale române şi cercetarea în cele mai importante domenii ştiinţifice. Cele mai reprezentative lucrări academice sunt Dicţionarul limbii române, Dicţionarul explicativ al limbii române, Dicţionarul general al literaturii române, Micul Dicţionar academic şi Tratatul de istoria românilor. Academia Română are 181 de membri activi aleşi pe viaţă.

 

 

Istoric

 

 

La mijlocul secolului al XIX-lea, în plin proces de formare a noului stat naţional român, societatea şi lumea culturală românească aveau nevoie de o modernizare majoră şi de reforme care să accelereze progresul cultural şi ştiinţific al spaţiului românesc. Academii, în sensul vechi al cuvântului, fuseseră înfiinţate încă din secolul al XVI-lea, atât în Ţara Românească (la Bucureşti, circa 1689) cât şi în Moldova (Iaşi, 1707), care mai târziu s-au transformat în primele universităţi româneşti. Premergător apariţiei Academiei Române, s-au înfiinţat mai multe societăţi culturale, precum cele de la Braşov (1821), Bucureşti (1844), Sibiu (1881), Cernăuţi (1862). Succesorii lor au încurajat ideea înfiinţării unui institut central care să reunească cele mai importante personalităţi culturale ale României, după modelul academiilor occidentale.

 

Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 şi programul amplu de reforme care i-a urmat au creat condiţiile necesare pentru punerea în practică a ideii înfiinţării. Intelectualii români îşi dădeau seama că unitatea politică nu era posibilă fără o unitate culturală. Ioan Maiorescu propunea, la 1860, „o Societate academică care să concentreze activitatea erudiţilor români... pentru cultura limbii, pentru scrisul istoriei naţionale”. Proiectul său nu s-a materializat, însă fiul său, Titu Maiorescu, avea să ia parte la înfiinţarea noii academii.

 

Proiectul de statut a fost elaborat la 1860, după care a urmat o perioadă de pregătire şi s-au făcut primele donaţii. La propunerea lui C.A. Rosetti, locotenenţa domnească a aprobat la 1 aprilie 1866 regulamentul pentru formarea Societăţii Literare Române. Scopul ei principal era stabilirea ortografiei limbii române, redactarea unei gramatici şi a unui Dicţionar-tezaur. Regulamentul prevedea formarea societăţii la Bucureşti şi numirea membrilor de către Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor. Membrii urmau să reprezinte toate regiunile, plus aromânii, astfel:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prima şedinţă s-a ţinut, un an mai târziu, la 1/13 august 1867. Sosirea la Bucureşti a celor mai importante personalităţi, venite din toate regiunile cu ocazia deschiderii lucrărilor primei şedinţe, a fost un adevărat eveniment. În prima şedinţă a fost decisă adoptarea numelui de Societatea Academică Română. Membrilor fondatori iniţiali li s-au mai adăugat Iosif Hodoşiu, (reprezentând Maramureşul), Ştefan Gonata, Alexandru Roman. În total, numărul membrilor fondatori a ajuns la 25. Primul preşedinte al Societăţii Academice Române a fost Ion Heliade Rădulescu (până la 1 august 1870). Instituţia nou fondată a fost pentru început o Societate naţională enciclopedică. Ea a devenit reprezentativă pentru spiritualitatea română, reunind oameni de cultură din ţară şi apoi din întreaga lume.

 

La 30 martie 1879, printr-o lege specială, Societatea Academică Română a fost decretată instituţie naţională cu numele de Academia Română, funcţionând ca for al moralităţii şi independenţei ştiinţifice. Preocupările sale s-au extins în domeniul artelor, literelor şi ştiinţei. De atunci, Academia Română funcţionează ca forum naţional recunoscut al cercetării ştiinţifice, literare şi de creaţie artistică.

 

Din 9 iunie 1948, prin Decretul nr.76, Academia Română s-a transformat în Academia Republicii Populare Române. Concomitent, au fost îndepărtaţi peste 100 de membri. Ulterior, instituţia s-a transformat în Academia Republicii Socialiste România. În perioada 1948-1989, în timpul dictaturii comuniste, decernarea titlului de membru al Academiei a fost instrumentalizată politic, iar criteriul erudiţiei ştiinţifice a fost completat şi nu rareori înlocuit cu cel al „originii sănătoase” sau al „meritelor de partid”.

 

După 1990, când în România s-a reinstaurat democraţia, Academia şi-a recăpătat numele de Academia Română şi a redevenit o instituţie care activează pe baze democratice.

 

 

 

continuarea in pagina urmatoare ...