Dan Horia Mazilu (n. 20 aprilie 1943, Piteşti - d. 16 septembrie 2008, Bucureşti) a fost un specialist în slavonă şi limbi slave, profesor universitar, critic literar, estetician şi istoric literar român.

Biografie

Este fiul lui Constantin Mazilu şi al Ioanei, născută Nicolescu. Urmează Liceul „Nicolae Bălcescu” din Piteşti (1957-1961) şi Facultatea de Limbi Slave a Universităţii din Bucureşti (1961-1966). Iniţial a fost cadru didactic la Facultatea de Limbi Slave. După 1990 devine cadru didactic la Catedra de literatură română, a trecut prin toate gradele didactice ajungând în cele din urmă profesor universitar. A fost preparator, asistent şi lector universitar la Catedra de Limbi slave, apoi conferenţiar şi profesor universitar la Catedra de Istoria literaturii române din Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Doctor în filologie cu teza Opera umanistului Udrişte Năsturel în conetextul relaţillor româno-slave (1972}. Profesorul Dan-Horia Mazilu a fost invitat să ţină cursuri de limba şi literatura română la Universitatea din Sofia (Bulgaria) şi la Universitatea din Viena (Austria). Debut în revista „Argeş” în anul 1969, iar în volum în anul 1974 cu monografia Udrişte Năsturel. A fost decan al Facultăţii de Litere din Bucureşti, în perioada 1994-2004. În 2001 a fost ales membru corespondent al Academiei Române şi, în ultimii ani, a îndeplinit funcţia de director al Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti. S-a stins din viaţă în data de 16 septembrie 2008, după o grea suferinţă.

Reputat cercetător în domeniul literaturii române vechi şi al istoriei mentalităţilor, specialist în slavistică şi paleografie, profesorul Dan-Horia Mazilu este creator de şcoală la Facultatea de Litere şi autor al unor volume de referinţă precum: Barocul în literatura română din secolul al XVII-lea (1976), Literatura română în epoca Renaşterii (1984), Proza oratorică în literatura română veche (2 vol., 1986-1987), Recitind literatura română veche (3 vol., 1994-2001), Noi despre ceilalţi. Fals tratat de imagologie (1999), O istorie a blestemului (2001), Voievodul dincolo de sala tronului (2003), Văduvele sau despre istorie la feminin (2008). A fost distins cu Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române (1994) şi cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2001), între alte numeroase mărturii de recunoaştere ştiinţifică. Ca decan al Facultăţii de Litere şi ca membru în structurile organizatorice de coordonare a învăţământului superior a contribuit esenţial la relansarea şi organizarea studiilor literare în universitatea românească şi la formarea generaţiilor de profesori şi cercetători.

continuarea in pagina urmatoare ...