Ion Pop-Reteganul (1853-1905 ) a fost un pedagog, prozator, publicist şi folclorist, reprezentativ pentru epoca sa şi a rămas în istoria folcloristicii româneşti ca „cel mai mare folclorist al Ardealului” (Ion Muslea).

Biografie

S-a născut la 10 iunie 1853, în satul Reteag, jud. Bistriţa-Năsăud. Se stinge din viaţă la 3 aprilie 1905, tot acolo. A urmat şcoala din Reteag, două clase de gimnaziu la Năsăud (1864-1867), cursurile Preparandiei (Şcolii Normale) din Gherla şi Deva (1870-1871).

Timp de douăzeci de ani a activat ca învăţător în localitaţi din mai multe judeţe ale ţării (1873-1892), fiind preocupat în acelaşi timp şi de culegerea folclorului din aceste zone.

În 1878 publica în revista lui Iosif Vulcan ˝Şezătoarea. Foaia poporului român˝ (Siedietórea. Fóia poporului românu), povestea ˝Fata mulţumitoare˝, – o încercare de versificare a poveştii ˝Toarceţi fete, c-a murit Baba Cloanţa˝, pe care o va introduce în volumul ˝Poveşti ardeleneşti din popor adunate˝, partea 1 ( editat în cinci părţi), 1888, ce a cunoscut o deosebită popularitate. Vasile Alecsandri îi scria, de la Paris, că le-a citit „cu multă placere”, îndemnându-l să continue „preţioasa culegere şi publicare, menită a ocupa un loc însemnat în tezaurul literaturii populare, îndeplinind astfel una din cele mai folositoare misiuni ale unui om care îşi iubeşte neamul”.

A mai editat culegerile de folclor: ˝Inimioara - adecă Floarea poeziei naţionale din cei mai buni scriitori români pentru uzul tinerimii române˝ (1885, ed. a 2-a în 1907), ˝Trandafiri şi Viorele˝ (1886, ed. a 4-a în 1912), ˝Chiuituri de care strigă flăcăii la joc, Opşaguri, cât pilite, cât cioplite şi la lume împarţite˝ (1887), ˝Starostele sau datinile de la nunţile românilor ardeleni˝ (1890), ˝Poveşti din popor˝ (1895, editat sub auspiciile ASTREI şi premiat de Asociaţie), ˝Bocete˝ (1897), ˝Românul în sat şi la oaste, apreciat din cântecele lui poporale˝ şi ˝Pântea Viteazul: tradiţiuni, legende şi schiţe istorice˝ (1898), ˝Zidirea lumii. Adam şi Eva. Originea Sfintei Cruci şi cele 12 Vineri: după tradiţii poporale şi manuscrise vechi˝ (1901, ed. a 9-a în 1915), ˝De la moară: poveşti şi snoave˝ (1903) etc., volumele de proza ˝Nuvele şi schiţe˝ (2 vol. 1898-1899), ˝Pilde şi sfaturi pentru popor˝ (1900), ˝Nuvele˝ (1901), cât şi o ˝Carte de cetire pentru anii din urmă ai şcoalelor normale, şcoalele de repetiţiune, cursurile de adulţi şi pentru poporul nostru˝ (1892), un curs practic despre pomicultura (1889, 1904).

A predat Academiei Române 21 de volume în manuscris, o comisie urmând să trieze materialul în vederea publicării, dar cea mai mare parte va ramâne inedită.

A fost redactor la publicaţiile: ˝Cărţile săteanului român˝ (Blaj, 1886), ˝Dreptatea˝ (Timişoara, 1893-1894), ˝Deşteptarea˝ (Cernauţi, 1897) ˝Revista ilustrată˝ (Reteag, Şoimuş, 1898-1899), ˝Tribuna˝ şi ˝Foaia poporului˝ ( Sibiu, 1899-1901), ˝Gazeta de duminecă˝ (Şimleu, 1904-1905), tipărind şi o parte din textele sale folclorice.

A desfăşurat şi o intensă activitate în domeniul teoretic al culegerii şi cercetării folclorului în paginile revistei ieşene ˝Contemporanul˝, în ˝Gazeta Transilvaniei˝ (Braşov), ˝Gutinul˝ (Rodna) ş.a.; a scris şi articole legate de istoria învăţământului. La Sâncel, împreuna cu publicistul Petre Stoica, a editat revista ˝Convorbiri pedagogice˝ (1886-1887).

Secretar secund al ˝Asociaţiunii pentru Literatura şi Cultura poporului român˝ (ASTRA) la Sibiu (1893-1896).

A fost apreciat elogios de cei mai prestigioşi cărturari ai timpului: Vasile Alecsandri, B.P. Haşdeu, I. Bianu, I. Urban Jarnik, Gustav Weigand, Nicolae Iorga.

continuarea in pagina urmatoare ...